La Van, in Kurdistanul turcesc, puii nu au aripi. Cel putin, nu atunci cand sunt pusi la rotisor. Am remarcat impreuna cu Edi, in doua randuri, la localuri diferite, in aprilie 2008, ca “puiul intreg” comandat si adus direct de pe rotisor nu are aripi, deloc, nici macar cioturi. Am certificat astfel existenta unei specii deosebite, “the wingless chicken”,  adica Galus domesticus ssp absque-alae.  Smecheria locala e ca aripile sunt detasate si vandute separat, desigur.  E o smecherie, pentru ca am cerut si ni s-a prezentat „pui intreg”, iar in acceptiunea noastra aripile sunt o parte importanta a pasarii prajite.

Dar „puiul de Van” e un biet amator pe langa „puiul de Ghatgai” . Ghatgai e un sat Tharu pe raul Rapti, care il desparte de Parcul National Chitwan (Nepal). In Ghatgai am ajuns cu ghizii mei dupa o zi de haladuit prin jungla, plecat de dimineata din Sauraha. Babs, ghidul senior, m-a dus la singurul lodge existent in sat. Are vreo 6 camere, simple dar decente. E pustiu. Banuiala mea e ca e pustiu cam tot timpul, nu doar la sfarsitul lui ianuarie 2009 cand am ajuns eu. Despre Ghatgai nu spune nimic ghidul LP, nu stie nici un turist si de vreme ce Sauraha ofera cazari multiple, ieftine si mult mai multe activitati, ar fi putine motive pentru ca turistul sa vina aici.

Ghatgai e un sat Tharu pitoresc, e placut sa te plimbi prin el si sa vezi oamenii lucrand.  Totusi, si de asta te-ai satura repede. Cred ca satenii de aici nu au vazut prea multi occidentali, dar nu manifesta nici o curiozitate, nu vad dorinta de interactiune din partea lor si in mod cert ar fi foarte greu sa angajezi o conversatie, pentru ca nu ei nu vorbesc engleza si eu nu vorbesc nici Nepali nici Tharu.  Nepalezii in general si Tharu in special sunt timizi, distanti si pastreaza un spatiu individual de protectie mare. Nu e doar o manifestare fata de straini. Babs imi spune ca in societatea lor e foarte important ca la masa fiecare sa aiba farfuria lui, pentru ca nu e permis sa mananci din acelasi vas cu altcineva. Sa le spunem asta africanilor, cu care imi incalceam degetele la comun in castronul cu orez.  E un aspect aparent minor dar pilduitor pentru modul lor de comportament si interactiune.

Uite asa arata casele dintr-un sat tharu (poze facuta in ianuarie 2009) – poti sa remarci hainele scoase la uscat aruncate pe acoperisurile din paie 🙂 :

Il intreb pe Raju, patronul locului, cum supravietuieste si cum face rost de turisti. Chiar vin turisti ? „Ooo, da, sigur, vin o multime de turisti…”  Cum se poate una ca asta, de vreme ce ghidurile nu mentioneaza satul si Sauraha e destinatia de care stie toata lumea ? Ei, turistii care ajung la el vin ca si mine, prin jungla, dar cei care aleg sa umble prin jungla o zi si sa nu se intoarca la Sauraha sunt putini. Dar, zice Raju, turistii care ajung la el odata se intorc la el, data viitoare cand vin in Chitwan. De ce s-ar intoarce cineva in Chitwan ? In 3 zile eu am facut cam tot ce se putea pe aici si nu m-as mai intoarce. Poate Raju are noroc de alt fel de turisti, cei nostalgici, carora le place sa revina intr-un loc cunoscut, chiar daca stiu tot ce se intampla acolo.

Dupa ce mi s-a intamplat mie insa, am mari dubii ca cineva e atat de pervers, masochist incat sa se intoarca la Raju. M-am cazat asadar, facut un dus si iesit in foisor, am luat niste sticle de vin de orez si am povestit diverse cu Raju si Babs (celalalt ghid era prea timid si lipsit de exercitiu in engleza). Meniul prezinta dal-bhat-ul obisnuit dar nici urma de carne. Spre deosebire de ei, eu sunt carnivor, mai ales in calatorie. Lui Raju ii sticlesc ochii, se pare ca i-a venit o idee- vreau dal-bhat cu „local chicken” ? Pai da, normal, poate fi si altfel decat local ? Nu, dar daca vreau „local chicken” inseamna ca trebuie sa il platesc pe tot. Nu e problema pentru ca le voi da si ghizilor. Cum il vreau ? Prajit sau fiert ? Eh na, prajit, desigur.

Dupa un timp Raju revine, cu dal-bhat-ul si 3 boluri mici, cu sos amestecat cu bucati de carne, piele si oase de pui.

-Raju, am cerut pui prajit si m-ai asigurat ca asa va fi !
-Da, dar vezi tu, la noi in Nepal noi nu facem pui prajit… Noi asa il facem, maruntit, cu sos…
-Dar atunci de ce m-am mai intrebat cum il vreau, daca tot il faci cum vrei tu ?
-Hmm… din politete.

Bucatile din bolurile noastre au fost obtinute prin taierea marunta, cu tot cu oase si piele, a unor parti neidentificabile din bietul pui, dar ce a devenit repede certitudine e ca toate bucatile erau pline de oscioare si piele si aveau foarte putina carne. Din experienta mea anterioara cu pui (am mancat cativa in viata mea pana la acea data) stiam ca exista doua zone unde puiul are mai multa carne decat oase: pieptul si pulpele.  Nici una din aceste zone semnificative nu se afla in bolurile noastre, cel putin asta a fost convingerea mea asa ca l-am chemat pe Raju sa imi arate unde sunt ele. Servil si lunecos, a continuat sa o tina pe a lui, ca la ei puiul se marunteste si nu mai poti sa-ti dai seama ce e fiecare bucatica, dar cu siguranta tot puiul e acolo…

Am inghitit cu obida restul de pe oscioare si m-am dus suparat la culcare. Puiul a fost ieftin oricum, dar sunt teribil de frustrat cand cineva imi da „o tzeapa”. Nu aveam ce sa castig continuand un scandal, asa ca i-am dorit lui Raju ceea ce nu le doresc celorlalti concetateni ai lui – sa ramana sarac si lipsit de turisti ca si pana acum, pentru ca o merita, mama lui de hot…

————-

Gata cu Nepal for now, mergem pe alte meleaguri…

Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86