Warning: Undefined array key "HTTPS" in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-base.php on line 12

Warning: Undefined variable $show_stats in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/stats/stats.php on line 1384
 

„Te-am sunat de doua ori…”

Written by Daniel Homorodean on mai 7th, 2011

„… si nu mi-ai raspuns !”

Mesajul primit pe telefon ma doare aproape fizic. Inca o data imi amintesc de omul care mi-l scrie de departe si de promisiunea pe care i-am facut-o, promisiunea pe care nu mi-am tinut-o.

De un an si jumatate, cel putin o data pe luna, ma suna, el sau cineva din familia lui. De cele mai multe ori nu raspund. Uneori, accept apelul, dar stiu exact cum se va desfasura conversatia, mereu la fel.
– Monsieur Daniel ! Cand vii ? Quand ? Ai spus ca te intorci la noi. QUAND ? Cum adica “in viitor” ?? Nu mai spune asa, nu mai spune “a l’avenir”. Spune CAND !

Nu stiu cand. Sper sa o fac o data. Sper sa-l mai prind in viata cand ma duc. Pana atunci, sper sa nu uit ca i-am promis, asa ca scriu ca sa imi aduc aminte si ca sa stiti si voi, sa-mi amintiti …

L’Honorable Mwamena, seful tribului Bakunda din grupul etnic Sanga, stapaneste peste o zona intinsa din regiunea Kundelungu, in provincia Katanga, RD Congo. Se apropie de 65 de ani, ceea ce pentru standardul congolez il face aproape patriarh. Isi misca sprinten trupul subtire, in costumul lui gri devenit pe alocuri lucios de la atata purtat.

Bea bere de dimineata pana seara – “nu s-a mai atins demult de apa” spun cei din jur, fumeaza din greu si se lauda ca doctorul i-a spus ca e putred, ca are plamanii varza si ca inima n-o mai duce mult. Zambeste strengareste si ochii ii sclipesc:
– Sunt aproape de capatul drumului, dar nu ma las. Mai am atat de multe lucruri de facut… Atat de multe…

Mwamena

 

Si-a distrus sanatatea in cei aproape 20 de ani petrecuti in inchisorile lui Mobutu, ca dizident. Familia lui a dat ministri in guvernul secesionist din Katanga din anii ’60 si el insusi si-a intrerupt studiile pentru a se angaja in lupta politica. Au fost vremuri tulburi, au fost multi ani grei, dar acum nu se mai aud mitralierele in Katanga – acum e timpul pentru a construi.

Copiii lui sunt acum la universitate sau la liceu, in Lubumbashi, capitala provinciei. “Elisabethville”- isi aduce aminte Mwamena-”asa se chema cand eram tanar – ce oras frumos era ! Si actualul Likasi, orasul vecin, unde am facut eu scoala, se numea Jadotville. Era plin de vile, locuinte de avocati, doctori, comercianti. Erau inca multi albi pe atunci. Acum, au ramas doar case ruinate, in care se inghesuie congolezi saraci…”

“Educatia este estentiala”, imi spune Mwamena. “Copiii mei trebuie sa invete, trebuie sa cunoasca, pentru ca sunt multe lucruri care trebuie facute in Congo si ei vor trebui sa le faca…”

Christian, al doilea lui fiu, se imbraca in camasi roz si spune mereu povesti pe care le crede cu tarie, despre spiritele stramosilor care traiesc inca in padure si despre animale vorbitoare. Si zambeste mereu, atunci cand nu e admonestat pe fata de tatal sever.
– E un copil, un copil naiv, la 25 de ani, care imi toaca banii la facultate si toata ziua umbla dupa femei, in loc sa invete. Mi-e teama, mi-e foarte teama, pentru ca in printii mei nu vad intelepciune de rege. Eu voi muri curand si ei trebuie sa isi protejeze si sa isi conduca poporul…

Din stramosi, din vechime, domeniul lui Mwamena se intinde pe o zona vasta, cu multe state, pe platoul Kundelungu. Acolo, in inima Africii, pe pamantul lui, se formeaza marele fluviu Congo, acolo se arunca in hau cea mai inalta cascada a Africii, Lofoi, pe care doar o mana de albi au vazut-o vreodata. El e rege peste Bakunda, vasal al marelui rege de la Bunkeya. Insusi numele Mwamena, “Onorabilul Mwamena”, deriva probabil din Mwami, care in aceasta zona inseamna “Rege”.

Domeniul lui e la o zi de condus pe drumuri desfundate, practicabile doar in sezonul uscat, doar cu 4×4. Acolo nu a patruns niciodata cu adevarat administratia de stat, nici cea coloniala, nici cea congoleza. Un functionar de politie, gazduit si hranit de Mwamena, reprezinta simbolic statul avand grija de un steag si de propria uniforma. Asa functioneaza comunitatile in tot uriasul bazin al marelui fluviu – dreptul cutumiar, traditiile si regii locali stapanesc in inima junglei, recunoscand de jure stapanirea unui stat care a fost tot timpul impotent si cateodata pradator.

La Lukafu, in satul cel mai mare, Mwamena a construit o scoala. Sunt multi copii in Kundelungu, fiecare familie are cel putin 5, si doar prin educatie vor avea o sansa. A platit pe oamenii din sat sa ridice cladirea: unii au facut caramizi, altii au facut grinzi din copacii din padure, apoi a adus cu mare greutate tabla de la oras, sa o puna acoperis. A adunat profesori, adica oameni care stiu sa scrie si sa citeasca, i-a adus de la oras. Le-a dat locuinte, le-a dat pamant si a organizat un sistem prin care parintii contribuie la educatia copiilor: pentru fiecare copil, profesorul primeste cate 1 dolar pe luna si pamantul alocat profesorului e lucrat de parinti, cu randul. Dar nu e suficient ca sa ii tina:
– In fiecare an cel putin jumatate dintre profesori pleaca. Majoritatea devin mineri, pentru ca se castiga mai bine. Asa ca trebuie sa gasesc altii. Noi le spunem “profesori”, dar nu au pregatire didactica, sunt doar oameni saraci care stiu carte putin mai mult decat copiii pe care ii invata. Nu ne permitem profesori adevarat, asa ca facem ce putem, copiii trebuie sa invete, asa cum se poate….

In casa lui din Quartier Kenya din Lubumbashi, unde isi petrece anotimpul ploios cand Kundelungu devine inaccesibil, mi-a aratat o caseta filmata la Lukafu, cu scoala, cu profesorii si administratorii lui de acolo, cu parintii, cu copiii. A facut aceasta caseta pentru a sensibiliza autoritatile din Katanga, pentru a cere sprijinul sa isi poata plati profesorii. Caseta e in Shaba Swahili, lingua franca a zonei. N-a trezit nici un ecou la autoritati.
– Am fost in audiente, dar degeaba, nu intereseaza pe nimeni scolile noastre din Kundelungu…

Dar ONG-uri occidentale nu sunt active acolo ? Ai putea primi sprijin de la ele, nu ?

– Oh, e plin de ONG-uri in Congo, dar nu pentru noi. Aici la noi nu e razboi, nu e foamete, nu sunt deplasari de populatie, nu sunt violuri in masa, ca in Est, unde se inghesuie toate organizatiile. Aici la noi ONG-urile nu au interes sa vina, pentru ca povestile noastre nu sunt destul de atractive pentru cei care le dau banii. Stii, noua ne trebuie prea putin: ONG-urile nu se incurca sa plateasca niste profesori, nu isi pot face reclama destula din asta. Problemele trebuie sa fie grave, ca sa renteze, sa primeasca multi bani, sa cheltuie multi bani si apoi sa ceara altii pentru aceleasi lucruri. Aici la noi nu vin ONG-uri….

Si totusi, Mwamena e bogat.
– In pamantul meu exista aur, exita diamante, exista metale rare pe care le ravnesc companiile albilor. Dar cat voi trai eu nu vor intra prospectori pe pamantul nostru si nu se va exploata nimic, pana cand Congo nu va merge pe propriile picioare, pana cand politicienii nostri nu vor construi, in loc sa fure, pana cand companiile miniere vor da semne ca le pasa de oameni, in loc sa ii trateze ca pe sclavi. In toata tara asta, bogatia din pamant ne-a fost blestem si ne-a adus doar nenorociri, razboaie si moarte. Dar oare copiii mei vor rezista mirajului banului ? Vor avea taria si intelepciunea sa astepte vremuri mai bune ? Nu cred, nu cred si mi-e teama…

I-am zis ca ma voi gandi cum as putea sa il ajut, ca probabil nu pot sa o fac cu bani, dar voi duce vorba mai departe, poate se vor gasi altii care pot mai mult. Mi-a spus:
– Daniel, banul nu conteaza. Relatiile conteaza. Nu promite ca faci rost de bani pentru noi. Promite ca te vei intoarce, ca ne vei fi oaspete in viitor. Vino in sezonul uscat, sa mergem impreuna la Kundelungu, sa iti arat satele noastre, oamenii nostri, padurile noastre, animalele pe care le-am protejat de braconieri, vino sa vezi cascada Lofoi. Doar suna-ma si vom fi gata sa te primim, oricand. Promiti ?

Imi amintesc de acele zile, din decembrie 2009, pe care le-am petrecut cu Mwamena si cu familia lui.
Terasa de la Kapologue, unde am impartit o conserva de carne si i-a cerut lui Christian sa-mi vorbeasca despre traditiile neamului lor si despre Kundelungu, pamantul lor de secole.
Vizita la Marele Sef din Pande si procesiunea celor care aduceau omagii.
Farfuria pe care am impartit-o intr-o casa de lut, seara, la lumina lumanarii, la Luambo, unde ne-am oprit pentru noapte.
Berea pe care am baut-o impreuna la 10 dimineata la Bunkeya, asteptand ca urmasul lui M’Siri, regele Mwami Mwenda VIII Kaneranera, sa coboare dealul sfant pentru a porni festivitatile.
Ultima masa impreuna, in casa lui din Lubumbashi, si adunarea familiei pentru a lasa, ca amintire, o poza cu ei toti…

Ma voi intoarce, Mwamena, promit. Ma voi intoarce atunci cand voi fi pregatit sa contribui la lupta ta acolo, in inima Africii.

Pana atunci, daca voi vreti sa il cunoasteti pe Mwamena si sa mergeti in Kundelungu, sa va faceti relatii in Congo, da-ti-mi un mesaj si va pun in legatura, s-ar bucura sa primeasca oaspeti din Romania 🙂

 

La Bunkeya, cu printul Christian (in camasa roz), la colibele inchinate stramosilor

Familia in casa din Lubumbashi


Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86
 

12 comentarii pana acum ↓

  1. Marcel spune:

    Daniel, trebuie sa ai grija cu promisiunile… unele din ele vei ajunge sa le porti cu tine o viata intreaga.

  2. Mihai Udvar spune:

    Foarte fain articolul. Toata stima, si mai asteptam si pe viitor

  3. Daniel Homorodean spune:

    Iosif, care a fost cu mine acolo, s-ar putea sa spuna ca de fapt n-am promis nimic 🙂 Chiar daca nu i-as fi promis explicit lui Mwamena, conteaza ca mi-am promis mie. Cand imi promit mie, sigur ca port acele promisiuni – nu ca pe o povara, ci ca pe un reper.

  4. Lumea e peste tot la fel se spun … si pare sa fie asa …partea asta imi suna familiar: „In pamantul meu exista aur, exita diamante, exista metale rare pe care le ravnesc companiile albilor […] pana cand Congo nu va merge pe propriile picioare, pana cand politicienii nostri nu vor construi, in loc sa fure, pana cand companiile miniere vor da semne ca le pasa de oameni, in loc sa ii trateze ca pe sclavi. In toata tara asta, bogatia din pamant ne-a fost blestem si ne-a adus doar nenorociri, razboaie si moarte. Dar oare copiii mei vor rezista mirajului banului ? Vor avea taria si intelepciunea sa astepte vremuri mai bune ? Nu cred, nu cred si mi-e teama…” … sa inlocuim „Congo” cu Romania si „albii” cu „occidentalii” …

  5. Mihai Cristea spune:

    M-a impresionat foarte tare articolul tau si mi se pare redundant sa iti las comentarii de genul asta. Atunci cand tu te apuci sa scrii, o faci cu atata naturalete si pui mult suflet in ceea ce scrii, incat asta ma impresioneaza. Nu transpare nicio aroganta si nicio fita intelectuala de doua parale din scrisul tau. Ceea ce e mare lucru.

    M-au impresionat foarte mult si fotografiile tale pentru ca prin felul in care sunt imbracati oamenii aia, ei inspira foarte multa demnitate. Asta imi inspira mie si zic asta apropo de ce ai scris si tu. Imi apar ca niste oameni foarte demni, in niste situatii cumplite, in niste situatii care nu pot fi comparate cu Romania. Nu mi se pare corect sa spui „sa inlocuim Congo cu Romania”, nu cred ca e chiar asa, tu poti sa ne spui asta pentru ca poti sa faci astfel de comparatii.

    Oricum, un articol minunat, cum citesti foarte rar.

  6. Daniel Homorodean spune:

    Mihai, multumesc pentru aprecieri.

    Fiecare dintre noi facem comparatii, dar le facem in mod diferit, in functie de experientele individuale si de preocuparile noastre.

    Eu ma bucur atunci cand articolele mele catalizeaza reflectie si ma bucur cand oamenii isi exprima parerea. Consider ca opiniile sunt pareri, judecati individuale, la care nu pot sa aplic criterii de „corectitudine” si voi aprecia orice opinie atata timp cat cred ca e constructiva cel putin pentru cel care o emite, chiar daca eu as fi de alta parere.

    Intre Romania si Congo exista asemanari si diferente, asa cum exista si intre oamenii care traiesc aici sau acolo. Noi avem de invatat de la ei (printre altele, demnitate in fata greutatilor, cum bine punctezi tu) si ei pot invata din experienta noastra, daca ne pasa.

    Sunt convins ca dintr-o sala de manageri adunati la un curs platit pe bani grei majoritatea ar fi mult mai castigati, cel putin personal, daca si-ar fi luat in loc un bilet de avion de Congo 🙂

  7. Adi1978 spune:

    Daniel,
    Ultimul aliniat referitor la cursul platit este foarte la obiect, insa de cele mai multe ori oameni incearca sa salveze aparentele, „sa dea bine”, decat sa umble la substanta.De aceea cursul intr-un meeting room de hotel va fi preferat… in plus sunt ratiunile de safety pe care o companie mare nu si le va asuma niciodata … daca angajatul va pati ceva… urmeaza stiri negative prin presa la adresa companiei si poate chiar scaderea la bursa.. In plus multi dintre noi se tem sa mearga in astfel de locuri si atunci pentru convenienta se vor alege locuri acceptabile pentru toata lumea :). Vineri ma duc la Constanta la un curs :)).
    In fine ce vreau sa zic ca astfel de lucruri cred ca tin de sufletul fiecaruia pentru ca ce putem vedea ne destupa mintea in timp ce ni se largesc orizonturile…
    Inteleg cand iti citesc acum articolele de ce spuneai ca in Togo si Benin am mers parca putin prea repede … nu am avut prilejul unor astfel de intalniri..
    dar a fost frumos si sunt deacord cu tine ca orice om luminat ar trebui la terminarea studiilor inainte sa inceapa sa munceasca sa ia putin lumea la picior…(doar sa isi permita).
    Salutari si multe succese !

  8. Adi1978 spune:

    Daniel,

    Ma bate un gand sa merg in Noua Zeelanda in septembrie cand este si campionatul mondial de Rugby (joaca si Romania si as vrea sa vad si meciurile noastre). Nu te-ar interesa? Bilet avion in jur de 50 de milioane bilete la meci in jur de 100$ (trei meciuri)..

  9. Daniel Homorodean spune:

    Adi,
    Spor la Constanta la curs 🙂 Sunt de acord cu tine in ce priveste trainingurile. M-am gandit doar la o experienta asumata personal, pe bani personali, cu riscurile asumate. Multi manageri, antreprenori sau oameni care doresc pur si simplu sa se dezvolte personal participa la cursuri/traininguri platite sau sesiuni de coaching, pe banii si pe timpul lor. Toate astea sunt folositoare si au rolul lor.
    „Excursia in Congo” e o metafora, in sensul ca iesirea brutala din spatiul de confort si experimentarea unor situatii complet diferite, in care trebuie sa rezolvi probleme noi la tot pasul, cred ca ofera un castig comparativ mai mare (sa zicem un raport castig/cost mai ridicat) decat mijloacele clasice cu care suntem obisnuiti aici.

    Principial m-ar interesa o iesire in NZ, dar mai mult pentru natura, trekking. In decembrie imi voi lua un concediu mai lung si mai indepartat, pana atunci insa nu am in plan calatorii de durata. Multumesc pentru invitatie.

  10. Daniel spune:

    Salut as vrea si eu Mai multe informati despre satele si oameni de acolo, am fost 3 ani voluntar unde am construit scolii si as Mai vrea sa Mai merg, Mai ales ca acolo e nevoie de scoli si de profesori. Daca ai timp si poti scriemi te rog un email danyrai_77@yahoo.com

  11. Salut Daniel. Iti scriu mail. Ai fost voluntar in Africa ? Pentru tine si pentru ceilalti potentiali doritori de voluntariat acolo – sa fii voluntar acolo costa 🙂 Mwamena nu poate sa dea mai nimic, decat eventual un camp cu manioc si o coliba. Dar de mult timp misionarii s-au descurcat si cu mai putin.

  12. Cristina Dragos spune:

    M-am indragostit de tine!

Trimite un comentariu


Warning: Undefined variable $user_ID in /home/xenofon/public_html/wp-content/themes/this-just-in/comments.php on line 67

Connect with Facebook