(Zambia, decembrie 2009)

De cand am coborat pe aeroportul din Lusaka am simtit ca e ceva ciudat. In drum spre iesire frematam, eram pregatit sa dau piept cu puhoiul de vanzatori, taximetristi, ghizi, care sar pe tine, iti striga care mai de care ce marfa au, trag de rucsacul tau sa ii urmezi in masina lor, iti propun tot felul de tururi la superpreturi si se cearta intre ei pe prada care e omul alb proaspat aterizat in Africa.
Asteptam momentul, mi-era dor de asa ceva, face parte din experienta de calatorie, cu aroma africana. Dar la Lusaka am fost realmente dezamagit.

Am iesit din aeroport cu rucsacul in spate. O imensa parcare, aproape goala si un camp cu copaci razleti se aflau intre noi si centrul orasului la vreo 30 de kilometri. Si cativa localnici cu priviri blazate, care isi fac de lucru pe-acolo fara sa te intrebe nimic de sanatate. Nu a venit nimeni la mine sa imi propuna sa schimb bani sau sa ma duca in centru sau in alta parte. Asa ca am umblat sa caut un oficiu de schimb valutar si informatii despre cum ajungem in oras (timp in care Iosif completa formulare la serviciul de bagaje pierdute, pentru ca rucsacul lui s-a oprit pe undeva pe drum).

Lusaka e un oras relaxat, cu o putine strazi animate, incluzand artera principala, Cairo Road, pe care se insira bancile cu bancomate, restaurante si super-marketuri. Imediat ce iesi din zona adiacenta strazii principale nimeresti in zone rezidentiale, cu multa verdeata, copaci infloriti, vile cu garduri inalte, printre care circula putine masini si putini pietoni. Centrul combina elemente ale modernitatii (banci cu ATM-uri la care lumea face coada, supermarketuri dintr-ul lant sud-african, fast food-uri in stil occidental) si elemente ale paraginirii – cladiri mari, cu multe etaje, complet parasite, fara geamuri, chiar in buricul targului. Nici o cladire de birouri noua, nici un santier in centru.

In afara capitalei tara este in cea mai mare parte o savana plata sau cu dealuri joase, cu sate razlete alcatuite dintr-un manunchi de colibe de lut cu acoperis de paie, grupate in jurul unui spatiu comun batatorit. In jurul acestor mici sate se intind terenuri cultivate, care lasa repede locul savanei acoperita cu tufisuri si arbusti rari. Urmele unor trunchiuri mai mari si aspectul de tufis tanar mi-a dat impresia ca in trecut teritoriul era mai bine impadurit, ca a fost defrisat (poate pentru agricultura, poate doar pentru a obtine lemnul pentru gatit) si apoi din nou re-castigat de natura, care isi urmeaza procesul natural de regenerare.

Era ceva in neregula cu Zambia, cu atmosfera, cu orasul, chiar si cu savana asta punctata atat de rar de catune. Ce nu e ok ? Ce imi creaza senzatia de straniu ? Si deodata, dupa 2 zile, am inteles.
-Iosif, tu ai vazut batrani pe strada ?
-Hmmm… mai, nu prea…
-Auzi, ai vazut, asa in general, oameni de peste 40 de ani in tara asta ?
-Hmmm… ciudat… nu prea…

In ziua urmatoare am stat la povesti cu Daya, un medic rezident din Lusaka. Daya e de origine indiana. Bunicul lui a emigrat in anii 30 din India, ca multi altii, stabilindu-se in teritoriile coloniilor britanice din sudul si estul Africii. El a deschis aici o farmacie, pe care a preluat-o apoi si tatal lui Daya. Multi indieni au plecat cand tarile Africane si-au dobandit independenta, au existat si persecutii, au fost vremuri grele, pentru ca localnicii ii asociau pe indieni cu administratorii colonialistilor. Indienii erau vazuti ca negustori venali, porniti pe capatuiala cu orice pret, lipsiti complet de simpatie fata de populatia care ii inconjoara. Dar unii prinsesera radacini aici si au ramas, infruntand dificultatile, mentinand mici afaceri.

-Daya, n-am prea vazut batrani in Zambia. Chiar nu sunt ?
-Ei, mai sunt, e drept ca sunt putini, dar nu prea ies din casa. Chiar bunicul meu a murit la aproape 90 de ani. Daca esti atent, daca te ingrijesti, se poate trai mult si aici…
-Dar care e speranta medie de viata, pentru populatia Zambiana ?
-Media e 38 de ani, in orase ceva mai mult, la sate ceva mai putin…
-Stai un moment… Nu cred ca am auzit bine… CAT ai zis ? Treizeci-si-opt de ani ??
-Da, 38 de ani, media de viata…
-De ce e asa de joasa ?
-Pai, in primul rand din cauza saraciei…

Am fost foarte dezamagit de raspunsul lui simplist. Dupa standaredele noastre zambienii sunt saraci, majoritatea fac agricultura de subzistenta, muncesc in mina sau pierd vremea la periferia oraselor. Dar Zambia nu e o tara saraca. Terenul e fertil, e plin de rauri cu peste, in nord au zacaminte uriase de cupru si alte minerale, tara e situata pe traiectul comercial cel mai frecventat spre Africa de est si cea centrala, mediul politic e mai stabil ca in multe alte tari din zona, spatiul de cultura englez a favorizat investitii straine, in special venite din Africa de Sud, in orasele mari poti gasi tot confortul – cu bancomate, restaurante, super marketuri, hoteluri cochete cu piscina. Infrastructura e buna, au zone turistice puse in valoare (fara a avea un trafic impresionant). Saracia profunda, daca exista, nu e marcanta sau nu e foarte vizibila pentru vizitator. Nu vezi hoarde de copii in zdremte, cu cutia de tabla legata la gat, cersind mancare, cum vezi in orasele Sahelului. Nu vezi disperare pe chipul vanzatorilor cand iti propun sa cumperi banane sau alte lucruri.

Daya, medic, stie mai multe si incet-incet le recunoaste. Nu inteleg insa de ce s-a ascuns in spatele unei scuze puerile la inceput.
-Ok, saracia agraveaza situatia, dar vezi tu, aici in Zambia sunt o multime de boli. Sunt epidemii de tifos, de holera, malaria ucide inca destul de mult, desi sunt disponibile acum medicamente pentru a o trata.
-Si SIDA ? ( uf, ce greu e sa scot ceva de la el, cand eu stiam, din auzite, ca asta e o cauza primordiala in decesele cauzate de boala aici)
-Da, si SIDA. Nu stim exact care e incidenta. Problema e ca nu se raporteaza. De cele mai multe ori cazurile se iau in evidenta cand deja sunt alte complicatii grave, in stadiu terminal. Adica, lumea oficial moare de infectii pulmonare, desi stim ca SIDA a favorizat asta. Statisticile recente spun ca incidenta e undeva la 25% acum, dar a fost mult mai mare in trecut. Probabil pe la 40% sau peste. Cred ca eram primii in Africa la incidenta infectiei HIV. Acum, cred ca ne depaseste Botswana, cel putin oficial, ei au 38% raportat, procent de populatie infectata cu HIV…
-Deci de fapt SIDA este sau a fost principalul factor de mortalitate in populatia adulta, din cauza asta vedem doar tineri pe strada ? Este loc aici pentru mult mai multi si totusi prin ochii unui vizitator pare ca tara se depopuleaza. Chiar si copii sunt putini, fata de alte tari africane…
-Nu putem spune ca doar SIDA a cauzat asta. E un factor major, dar nu e singurul. Sunt si alte boli, sunt epidemii…

-Tara pare sa fie stabila, are o infrastructura buna, bani destui pentru a intretine programe de sanatate publica, nu ? De ce, totusi, mor atat de multi din cauza unor boli care pot fi vindecate (ca malaria, holera, tifosul) sau cel putin raspandirea lor poate fi controlata ?
-E o problema culturala….

O problema culturala ??

Societatea zambiana e profund traditionalista. Au venit peste ei europenii cu administratia lor coloniala, cu orase, drumuri si alte cele. Au venit si misionarii crestini, i-au botezat si i-au adunat duminica in biserici. Dar majoritate populatiei traieste si gandeste la fel ca acum 150 de ani, cu traditiile lor, cu spiritele, fetisurile, vracii si vrajile lor. E o alegere, dar e singura alegere pe care cei mai multi si-o asuma.

Orasele au atras, ca peste tot, pe cei care visau prosperitate, dar putini au gasit-o. Orasele din nord s-au dezvoltat datorita minieritului, dar cei mai multi au ramas in afara zonelor urbane sau la perifieria lor, unde influenta civilizatiei e minima. In savana, societatea tribala urmeaza cutumele stabilite de secole. Exista o ierarhie complicata de mici “regate”, cu suzerani si vasali. Teritoriul e impartit intre uniunile tribale ale populatiilor Luba, Lunda, Bemba, Lozi, regatul Kazembe si alte formatiuni, ale celor 72 de etnii care compun mozaicul zambian.

Sefi cutumiari din nordul Zambiei si din Katanga, primind omagii (in prim plan, membre ale familiei regale ale regelui Mwanda VIII al tribului Bayeke ingenuncheaza urand bun venit nobililor oaspeti). Cel din stanga imaginii, cu sapca cu leu din fildes, e zambian si cea din dreapta lui e cea mai tanara dintre neveste.

Cand un om se imbolnaveste, asta se datoreaza fie dorintei spiritelor stramosilor, care vor sa transmita un avertisment sau o pedeapsa, fie vrajilor facute sau comandate de un dusman. Vindecarea poate veni tot prin vraji, sau daca spiritul se plictiseste si renunta. De aceea remediile sunt ritualuri, talismane descantate, potiuni magice facute din diverse parti de animale uscate sau din plante speciale, unele toxice. Vizita la medic si luatul de pilule nu numai ca nu au sens, de vreme ce nu au nici o putere asupra spiritelor, ba dimpotriva, atata si mai tare ura celui care a provocat boala. Asa ca la spitalele din orase se ajunge in stadiile terminale, cand e prea tarziu sa mai faci orice, uneori gasindu-se, suprapus peste boala in sine si o intoxicatie cu toxine naturale baute ca remediu.

Daca mergi cu o piele de sarpe intr-un sat si o scoti in fata caselor lor, toti vor fugi de tine. Vor crede ca esti un mare vrajitor…

Credinta in vraji si puterea vrajitorilor in Zambia este omniprezenta. Nu doar ca vrajitoria se practica, dar continua sa fie multe victime ale acuzatiilor de vrajitorie, care se rezolva tot in cadrul tribului, unele chiar prin moartea celui acuzat.

Inca din perioada coloniala s-a incercat stavilirea acestor practici. Din 1914 exista “The Witchcraft Act” sau “Chapter 50”, adnotat in mai multe ocazii, care condamna practica vrajitoriei, autoproclamarea ca vrajitor, dar si acuzarea de vrajitorie adusa altei persoane. Credinta insa scapa oricarei condamnari si ea e vie.

In timpul luptei pentru imdependenta, conducatorii revoltei impotriva britanicilor aveau fetisurile lor, juju-urile, unele dintre ele pastrate acum in muzeul national si etichetate cu cea mai mare seriozitate. Un toiag care il facea pe posesor invizibil in fata albilor, o palarie care il apara de gloante pe cel care o purta….

Triburile zambiene, in general, au un mod special de a se raporta la relatiile conjugale. Poligamia este raspandita. Raspandita e si cultura adulterului. O parte importanta a practicilor vrajitoresti este legata de pregatirile si protectiile pentru o relatie extraconjugala. “Cum sa te culci cu nevasta altuia” ar fi un manual cu mare trecere in satele zambiene, daca oamenii ar sti sa citeasca, dar se descurca si fara scoala, pentru ca regulile sunt stiute de toata lumea. Trebuie facute vraji pentru convingerea femeii, apoi pentru adormirea vigilentei sotului inselat. Trebuie facute vraji pentru ca barbatul care merge la femeia altuia sa fie mai putin vizibil celor cu care s-ar putea intalni noaptea. Barbatul trebuie sa poarte o cingatoare speciala, din fibre vegetale invelite in piele de piton. Daca o poarta in timpul actului, sotul inselat nu va banui nimic. Exista vraji si ritualuri speciale si pentru femeile care ravnesc la alt barbat. Jumatate din materialele referitoare la vrajitorie in muzeul national sunt legate de practicile legate de relatiile amoroase.

Regiunea Katanga din sudul DR Congo e vecina cu Zambia si triburile de aici au multe in comun cu cele de la sud, dar si mult mai multi oameni de varste mai inaintate, prezenti si sanatosi. Am intrebat pe congolezi ce cred ei despre aceasta diferenta.
-Ei, zambienii…Noi tinem la familie, dar ei umbla tot timpul dupa femeia altuia, se culca cu cine apuca. Si femeile lor sunt la fel. Normal ca toti se imbolnavesc… Si la noi se mai intampla, dar nu asa ca la ei…

Ca si Zambia, si tarile din jur au un procent teribil de infectie HIV. 20-30-40% din populatie este infectata, asta inseamna efectiv decimare. In ultimii ani se remarca o scadere a procentului. Toate guvernele zonei implementeaza programe de prevenire, protectie si asistenta in domeniul HIV/SIDA. Procentul a scazut si pentru ca deja au murit multi din cei infectati in trecut. Dar procentul real nu il cunoaste de fapt nimeni.

Se va opri SIDA in Africa ? Sa limitezi flagelul e o lupta colosala, dar e singura varianta. Cu atat mai grea lupta cu cat ai de luptat si cu un mod de gandire inredacinat de milenii.