Warning: Undefined variable $show_stats in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/stats/stats.php on line 1384
 

Kahuzi-Biega

...now browsing by tag

 
 

Chimanuka !

sâmbătă, februarie 6th, 2010

(Parcul National Kahuzi-Biega, RD Congo, decembrie 2009)

Mirosul de seva proaspata si frunze strivite ne leaga de padurea luxurianta, cu fiecare pas pe care il facem, atent, calcand peste covorul de vegetatie groasa, tesut ca o panza uriasa de paianjen sub copaci. Pamantul nu se vede, in schimb trunchiurile putrezite, lianele, plante taratoare, frunze moarte se amesteca, asternand capcane care iti pot prinde piciorul ca intr-un lat, daca nu ai tatonat intai terenul. Ferigile arborescente, paroase, cu frunzele lor lungi, ne mangaie bratele si fata, liane pline de licheni si muschi coboara din canopee, urzici cu frunzele mari cat cele de brustur, inalte cat noi, ne atin calea, ferm retezate de macetele celor care deschid drumul. In spatele perdelei de crengi, liane si ferigi, padurea respira, ca un urias care urmareste cu uimire minusculele vietati ce i s-au incalcit in barba.

Paulin, seful echipei de rangeri, deschide drumul, cu AKM-ul pe umar, cu maceta in dreapta si bata lunga in stanga. Il urmeaza unul din tovarasii lui, ranger, apoi noi doi, Iosif si cu mine, apoi un alt baiat din armata. Inaintam in sir indian, cu pasi masurati, cumpaniti de doua ori pe ramurile moarte abia intrezarite intre frunze, atenti sa nu facem zgomote inutile, sa nu ne impiedicam in hatisul de sub noi si sa vedem, sa simtim, jungla care ne inconjoara.

Paulin ne opreste. A gasit excrement proaspat. Grupul e aproape.

– Seful lor s-ar putea sa ne considere intrusi si sa ne atace. Trebuie sa stiti ce e de facut atunci. In primul rand, nu fugiti ! Nu ii intoarceti spatele, nu va aplecati, nu strigati… nu miscati, stati drept si priviti-l in ochi. El se va opri in fata voastra si va va masura. Daca ii intoarceti privirile cu fermitate, el va sti ca ii sunteti prieteni, ca n-ati venit cu ganduri necurate. Daca fugiti, va va lovi. Daca ridicati mana, va lua gestul ca semn de agresiune, va va raspunde violent.

jungla

Continuam, incet. Deodata, Paulin incremeneste. Cu maceta ridicata, ne face semn sa ne oprim. Degetul lui pe buze inseamna tacere. Suntem in commando. Nemiscati, respiram adanc, doar ochii ne fug, baleind hatisul verde care ne inconjoara. Unde, in ce directie sunt ele ? Sunt aproape, foarte aproape. Un miros straniu se adauga peste cel al plantelor proaspat rupte. Suntem urmariti, stim asta. Dar unde sunt ele ?

Un fosnet, plante sfasiate si o umbra neagra, intrezarita prin perdeaua verde, la stanga. Paulin sopteste
– Acolo ! Uitati, o femela !
Inima mi s-a oprit o clipa. Imi aud sangele pompand in tample, imaginile, sunetele curg cu incetinitorul, in jurul meu totul se misca in slow motion si la fel fac si eu, apropiind aparatul foto de ochi si indreptandu-l spre gorila.
Paulin e in control si da comenzi ferme.
– La stanga, o invaluim si ne apropiem !

intrezarire

Timp de o ora ne-am miscat in ritmul familiei de gorile a lui Chimanuka, marele silverback. Am urmarit grupurile de femele, unele cu pruncii mici in spate Juvenilii jucausi, agatati de liane, ne-au salutat batandu-se in piept cu pumnii stransi. I-am salutat si noi la fel, cum altfel ? Cei mici se harjoneau prin tufisuri, luptandu-se in joaca, pregatindu-se pentru confruntarile serioase pe care vor trebui sa le sustina cand vor deveni masculi maturi, cand isi vor apara familia de avansurile altor masculi, sau vor fi nevoiti sa isi castige o familie, izgonindu-l pe patriarhul curent. Am stat mult cu Chimanuka, seful familiei, privindu-l luand masa, cu lastari si frunze, si imitandu-l, alaturi, din curtoazie.

chimanuka

small1

small2

small3

juvenil

Am fost foarte aproape, dar am pastrat o distanta de cativa metri, cat sa nu fim prea agasanti si sa deranjam prea mult. Cat sa nu transmitem virusii si bacteriile noastre acestor fiinte invatate doar cu padurea lor si cu pericolele ei naturale. Care nu sunt multe – doar unul ii ameninta cu adevarat, si acela sta in doua picioare si se lauda ca le e frate. Si de obicei, in padurile astea, umbla inarmat.

Parcul National Kahuzi-Biega, denumit dupa cei doi munti din interiorul lui, se intinde pe 6000 km2 de jungla, cu o altitudine maxima de 3308 m. Este ultimul loc de refugiu al gorilei estice de campie ( Gorilla beringei graueri ), cel mare primat actual. Parcul adaposteste multe alte specii, inclusiv cimpanzei si elefanti.

Parcul a fost un important centru de cercetare si o atractie turistica importanta in estul Zairului, pana la izbucnirea razboaielor recente care au macinat aceasta regiune. Din 1996 controlul asupra parcului a fost pierdut, teritoriul lui fiind luat in stapanire de bande inarmate, diverse factiuni “rebele” care au braconat cu sarguinta, ucigand foarte multe din mamiferele mari ale parcului. Populatia de gorile, estimata la inceputul anilor 90 la circa 600 de exemplare, a fost afectata in particular, cu atat mai mult cu cat multe familii erau “habituate”, adica invatate cu prezenta omului. Asta a permis vanatorilor sa se apropie pana la cativa metri, fara ca animalele sa fuga si fara sa ii atace. In centrul de coordonare si cercetare de la Tchivanga, situat la aproximativ 50 km de orasul Bukavu, au fost adunate craniile gasite in padure. Mormane de cranii, de la elefanti, gorile, antilope diverse, sunt adunate in holul cladirii receptie, spre aducere aminte, asa cum alte memoriale, peste granita in Rwanda, prezinta craniile umane, omagiu victimelor genocidului si pilda si acuzatie pentru noi toti, care am permis sa se intample asta.

cranii

Abia de cativa ani au reusit rangerii congolezi ai ICCN (Institutul Congolez pentru Conservarea Naturii), alaturi de armata si de GTZ (un ONG sub patronaj guvernamental german, care face multe in estul RD Congo), sa repuna statiunile de cercetare in functiune, sa asigure securitatea perimetrelor adiacente si sa inceapa preluarea controlului asupra Parcului National.

In 2003, primii rangeri care s-au aventurat in jungla infestata de rebeli si braconieri aveau foarte mari emotii. Gaseau oase, cranii la tot pasul. Oare mai este vreo gorila in viata ? Sa fi disparut subspecia, definitiv, sub glontul si cutitul braconierului, sa fi fost toate gorilele hacuite, vandute pe bucati in pietele satelor din jur, prajite si mancate, asa cum inca se intampla si acum cu vietuitoarele imenselor paduri din Congo, intr-un ritm infricosator ?

Dupa intense cautari, au gasit in sfarsit o familie. Era chiar un grup mare, conduse de un silverback puternic. “Chimanuuukaaaaa !”, si asa i-a ramas numele, dupa cuvantul swahili care inseamna “descoperire”, in amintirea imensei bucurii a rangerilor pionieri, care au probat ca gorilele estice de campie au supravietuit razboiului.
Familia lui Chimanuka este una din cele 3 familii habituate deja. Au fost identificate 19 familii si este posibil sa mai fie si altele, dar rangerii si armata nu controleaza inca tot parcul si nu s-a putut face un recensamant exhaustiv al speciilor si indivizilor fiecareia, din cauza activitatii rebelilor care s-au stabilit in padure. Tchivanga este statiunea principala de cercetare a PNKB (Parcul National Kahuzi Biega). Este totodata o tabara militara. Cateva zeci de rangeri inarmati sunt ajutati de un numar semnificativ de soldati ai armatei regulate, pentru a pazi statiunea si pentru a mentine controlul drumurilor de acces in parc, cu atat mai mult cu cat drumul principal care leaga Bukavu de orasul Kisangani trece chiar prin teritoriul parcului (desi e putin frecventat deocamdata). Este in curs habituarea altor 2 familii, dar nu sunt planuri pentru a extinde operatiunea in viitorul apropiat. Procesul de habituare dureaza 2-3 ani. Abia apoi turistii pot lua contact cu gorilele, in regim controlat, maxim o ora pe zi per familie, pentru a nu stresa prea tare animalele. A habitua mai multe familii e pe de o parte inutil atata timp cat numarul de turisti continua sa ramana derizoriu si pe de alta parte potential daunator pentru ca un grup habituat e prada usoara pentru braconieri.

O vizita la gorile se organizeaza cel mai bine pornind din orasul Bukavu. Centrul de coordonare PNKB/GTZ se afla pe Avenue Muhumba, intr-o frumoasa vila coloniala cu etaj. Cei de acolo vor anunta statiunea Tchivanga din timp (obligatoriu cu cel putin o zi inainte), pentru a se pregati un grup de identificare si un grup de escorta. Grupul de identificare porneste in padure in ziua programata pentru vizita, inainte de a se lumina, pentru a gasi unul din grupurile de gorile habituate.Suprafata de cautare este foarte mare si gorilele nu sunt dotate cu transmitatoare, asa ca rangerii se bazeaza pe simturi si semne – vegetatia proaspat rupta, excremente. O data identificata pozitia unui grup, unul din rangerii echipei se intoarce spre statiune, pana intr-un punct de unde comunicarea radio este posibila. Atunci, turistii impreuna cu grupul de escorta pornesc spre o destinatie cunoscuta. In functie de noroc, se poate merge prin jungla o jumatate de ora sau jumatate de zi, pana cand grupul de animale e intalnit, pentru ca si gorilele se deplaseaza concomitent cu “urmaritorii”.

Un permis pentru o vizita, per persoana, costa $400. Foarte mult, asa e. Congo tine pretul cu $100 mai jos decat vecinii Rwandezi, care duc in jur de 60 de oameni pe zi la gorilele de munte in Parc National des Volcanes. Acolo, trebuie sa te programezi cu saptamani inainte, pentru ca locurile sunt foarte limitate, trebuie sa suporti tovarasia unui grup numeros si cand rangerul spune ca regula e sa stai la 7 metri de gorila, acolo stai. In Congo, regulile suna la fel, dar in Decembrie 2009 au fost 10 vizitatori in total (din care majoritatea aveau ca profesie, conform registrului de evidenta, “humanitaire”, adica lucrator intr-un ONG din zona). Noi am ajuns in 30 decembrie si statiunea nu mai vazuse turist de 2 saptamani. Nu a masurat nimeni distanta pana la care ne-am apropiat de gorile. Am pastrat totusi o distanta de bun simt, pentru ca oricat am fi vrut noi sa batem palma cu silverback-ul, ar fi putut fi ultima data cand intindeam mana…

O vizita la gorile este un privilegiu. Nu pentru ca platesti mult. Sau pentru ca disloci o echipa de vreo 10 oameni, unii care gasesc gorilele, altii care te duc la ele si te pazesc.
Un privilegiu, pentru ca ajungi fata in fata cu Natura salbatica, in mijlocul ei, pentru ca te intalnesti cu niste creaturi fantastice.