Warning: Undefined variable $show_stats in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/stats/stats.php on line 1384
 

Nyamata

Written by Daniel Homorodean on ianuarie 17th, 2010

(Rwanda, ianuarie 2010)
0
El e Patrice. Charles l-a recunoscut dupa haine, atunci cand l-au scos din groapa comuna in care a stat aruncat 10 ani. Charles Mugabe, de etnie tutsi, avea 8 ani in 1994. A facut pe mortul 2 zile, intins nemiscat intr-o balta formata de sangele fratelui sau, pe podeaua bisericii din Nyamata, pana cand Patrice l-a gasit, i-a dat apa, i-a dat sa manance si i-a dat speranta ca va trai. Patrice era hutu, dar asta nu l-a scapat de furia militiilor, atunci cand a fost descoperit ajutand “gandacii”. Patrice a murit secerat de macete, dar Charles i-a scris numele pe teasta, pentru aducere aminte. Charles si-a pierdut familia atunci, dar a trait sa spuna povestea. O spune de cateva ori pe zi, cu glas linistit, cu priviri blande, o spune celor care vin sa vada biserica de la Nyamata….

In 7 aprilie 1994, dupa asasinarea presedintelui Habyarimana, familiile tutsi din Nyamata si imprejurimi au venit sa caute refugiu in biserica. In 8 aprilie dimineata biserica era deja plina si oamenii care n-au mai incaput inauntru s-au asezat afara, in jurul cladirii. In tot cursul zilei si in noaptea urmatoare refugiatii au continuat sa vina. S-au strans intre 8 mii si 12 mii de oameni.

In 9 aprilie, pe la ora 10, tamtamurile au inceput sa sune din doua directii. In 2 coloane veneau militiile – Interahamwe, Impuzamugambi, barbati inarmati cu macete, cu bate ghintuite, cu sulite, cu topoare. Veneau cantand si agitand armele deja insangerate. Glasul corului lor, ritmat, la unison, acoperea bubuitul tamtamurilor care ii acompaniau.
– Venim, gandacilor, venim sa va ucidem pe toti ! Venim sa ucidem gandacii, inyenzi, venim sa starpim toti serpii, niciunul nu va scapa !

Cele 2 coloane s-au intalnit si s-au postat ordonat, cantand, dansand si agitand macetele, in fata multimii de refugiati ingroziti.
A trecut putin timp pana cand 2 camioane pline cu soldati au oprit si ele in fata bisericii. Ordinele au fost executate scurt. Un cordon de militari a inconjurat toata multimea de tutsi din afara bisericii. “Au venit sa ne pazeasca, au venit sa ne salveze de interahamwe, de ucigasi” – susoteau tutsi, cu ochii sticlind de speranta.
Un ordin scurt al comandantului, si toti soldatii si-au montat baioneta, indreptand arma inspre multime. La un alt semn, in lantul de soldati s-a deschis o bresa. Militiile aveau cale libera.

Cu un urlet, ucigasii s-au napustit in multime, lovind cu sete teste, piepturi, spintecand cu maceta, sfartecand cu toporul, inpungand cu sulita, zdrobind cu bata. Cei care incercau sa scape de furia ucigasa pe margini intalneau baionetele soldatilor, care au devenit si ele rosi de sange in scurt timp. In genunchi in fata soldatilor, agitand un manunchi de bancnote mototolite, ultimele care au putut fi salvate, unii tutsi implorau mila – un glont, un singur glont bine tintit, o moarte rapida… Dar soldatii aveau ordin sa nu traga. Baionetele erau destul, macetele trebuiau sa isi continue treaba, gandacii trebuiau sa moara incet, in chinuri, rand pe rand, unul cate unul, copiii in fata mamei, sotia in fata barbatului, fratii si surorile, pe rand.

6 ore a durat macelul afara. Ucigasii erau obositi, incleiati de sange. S-au regrupat pentru un moment de respiro. Trebuia sa se grabeasca, mai aveau mult de lucru azi, biserica inca era plina, cu portile baricadate. Ochii mariti de groaza ii priveau din spatele gratiilor portii, pe ei si pe uriasa mare de cadavre contorsionate, ciopartite, din fata bisericii.

Comandantul i-a somat pe cei din biserica sa deschida portile. Erau inauntru in jur de 6000 de oameni, inghesuiti unul in altul, si un preot. In fata refuzului de a deschide, soldatii au aruncat grenade in cele 2 grilaje de metal, apoi le-au fortat cu topoarele. Portile cazusera, biserica era deschisa. Cei din spatele portii au fost rapid ucisi. Au fost adunati intr-o gramada, pe care comandantul militar s-a urcat, sa fie vazut de toti cei ramasi.
– Am venit sa va omoram pe toti. Nu va scapa nimeni. Nu are rost sa va opuneti.

1

O camaruta in stanga intrarii adapostea pe preot si inca 6 barbati. Usa a fost rupta cu topoarele.

2

Cei dinauntru au fost scosi si legati cu spatele de stalpii de la intrare. Cu ciocanele li s-a spart craniul. Li s-au taiat mainile. Fluturand in mana lor mainile taiate, ucigasii, cantand, le faceau semne celor ramasi

– La revedere, pregatiti-va de moarte ! Luati-va adio de la viata….
Un cap a fost desprins de trup si aruncat in multime
– Acum jucati fotbal, hai, loviti in el cu piciorul, e doar o minge…

In multime ucigasii au zarit o femeie, pe care o stiau de etnie hutu. Era alaturi de sotul ei, care era tutsi. Era insarcinata. Ucigasii au loat-o pe ea si pe sotul ei, si i-au spus ca o lasa in viata, daca accepta sa isi ucida sotul cu maceta, dar o vor omori in chinuri groaznice, daca refuza. Ea a refuzat. Sotul ei a fost dezmembrat cu maceta in fata ei. Apoi ea a fost dezbracata, rastignita pe altar si cu o maceta I s-a spintecat pantecele. Fatul, scos din mama muribunda, inca misca – a fost aruncat, ca o minge de handbal, in zid.

O tanara fata, insarcinata si ea, a fost aleasa din multime. Era frumoasa si multi dintre ucigasi au ravnit-o in trecut. Acum era a lor. Au violat-o pe rand, apoi i-au infipt o lance prin vagin, pana cand varful lancii i-a iesit prin ceafa. Fata traia inca, pana a primit o lovitura scurta de sulita drept in inima.

S-a declansat macelul general. In spatiul stramt al bisericii, tutsi nu aveau unde sa fuga. Era o munca epuizanta pentru ucigasi, atat de multi gandaci de distrus, de spintecat. Era greu si sa ajunga la cei ramasi inca in viata, retrasi in cate un colt. Covorul de cadavre era gros de 3 corpuri, totul era lunecos de la atata sange.

Copiii mici, pentru care maceta era o moarte prea rapida, au fost adunati, apoi luati unul cate unul de maini si loviti cu sete de zid, pana cand nu mai suflau.

Spre seara, obositi, ucigasii s-au retras sa se odihneasca. Din biserica se auzeau inca gemete. Erau „gandaci” care nu murisera. Soldatii au primit ordin sa se asigure ca toti sunt morti. Au facut-o cu grenade. Grenadele au fost aruncate in mormanele de cadavre. Bucati de corp, de oase, de carne, trambe de sange au improscat peretii, pana si tavanul, la 6 metri inaltime, s-a umplut de sange si de gaurele de la srapnelul grenadelor.

4 tavan

Nimeni nu a adunat miile de cadavre timp de cateva luni. Ucigasii erau prea ocupati sa starpeasca gandacii ramasi, iar celorlalti le era frica sa se apropie – era asa de usor sa fii aratat cu degetul ca “iubitor de gandaci”, chiar daca erai hutu, pentru ca soarta ta sa fie si ea pecetluita.

In iulie 1994, cand FPR (Front patriotique rwandais) a cucerit teritoriul si i-a obligati pe ucigasi sa fuga, cadavrele de la Nyamata au fost adunate si aruncate intr-o groapa comuna. La 10 ani, in 2004, ele au fost dezgropate, pentru a-si lua locul in cavoul special construit si pentru a participa la o funesta decorare a bisericii care acum e un memorial, un simbol al genocidului care a ucis aproape 20% din populatia Rwandei si ucide inca pe cele care au fost atunci infectate cu HIV, prin viol.

Foarte putine cadavre au mai putut fi identificate. Ele aveau inca hainele cu care au murit, multe dintre ele aveau si cartile de identitate asupra lor inca. Problema insa era ca nu mai avea cine sa le identifice. Majoritatea familiilor tutsi din districtul Bugesera au fost exterminate. Putinii norocosi sa mai aiba urmasi in viata au fost identificati si pusi in sicrie. Au fost pusi cate 2, cate 3 in cate un sicriu, pentru ca lemnul este scump si pentru ca au murit alaturi de cei dragi si trebuie sa ramana alaturi, soti cu neveste, cu mame si tati, cu frati si surori, cu copii.

Celelalte schelete au fost dezbracate si depuse in cripta mica sapata acum in podeaua bisericii, dar cele mai multe au fost aranjate pe rafturi, in criptele mari din ciment, construite in spatele bisericii.
Hainele lor au fost aranjate pe bancile din biserica si pe podea, asa stropite de sange demult uscat, murdare, rupte de macete si sulite.

3 altar

5

6

Cand intri in biserica simti, chiar si dupa 15 ani, mirosul mortii, miros discret la inceput, care devine apoi pregnant, care pare ca se leaga de tine, care te inbacseste. Petele de sange pe ziduri, masa altarului, cu acoperamantul improscat cu sange, tavanul gaurit, cu pete negre unde grenada a aruncat ramasite de corp, statuia de ghips a fecioarei, zgariata de srapnele si dungata cu dare de sange, usile rupte, podeaua cu gropi acolo unde au avut loc exploziile….

Dar mai ales oasele, cele frumos randuite, cu testele spintecate de maceta, sau zdrobite de ciocan, randuri-randuri, tacute, privindu-te cu orbitele goale…

7

8

9

10

Sa nu uiti, sa nu intorci capul…. Tu, OM, sa nu uiti….


Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86
 

5 comentarii pana acum ↓

  1. Tudor spune:

    Ai gasit niste raspunsuri si despre cauzele acestor evenimente? Ce anume a produs ura ? Tribalism? Politica? Religie?

  2. admin spune:

    Despre cauzele genocidului s-a scris mult. Se gasesc si articole pe internet. Prefer sa nu fac trimiteri la ele, pentru ca nu am suficiente informatii ca sa girez pe unul sau pe altul. In ce priveste faptele, nu as face decat sa repet ce au spus/scris altii, cu rezerva ca istoriografia recenta a Rwandei sufera de un neajuns – este scrisa de invingatori (nu e asta valabil pentru istorie in general ?). Asta inseamna ca faptele atribuibile celor de etnie tutsi sunt minimalizate, desi de-a lungul timpului ei au avut un rol activ, permanent. Tocmai de aceea, eu nu pot sa tin lectii de istorie. Unul din obiectivele acestui articol este sa te incit sa vrei sa afili cauzele, deci te incurajez sa citesti despre cum s-a ajuns aici.
    Insa, mergand mai departe – de ce se intampla ASTFEL de lucruri in lume ? In Germania nazista, in URSS-ul lui Stalin, in Cambogia lui Pol Pot, in Irakul lui Saddam, in Darfur acum ? Asta e o intrebare foarte buna, Tudore. Stim raspunsul ? Il cautam ?

  3. Tudor spune:

    Dupa cum zici, cei victoriosi scriu istoria. De aceea ma asteptam sa te fi interesat si sa ai curajul sa iti spui opinia daca tot ai mers pana acolo si ai avut privilegiul de a vorbi cu oamenii implicati de ambele parti. Ideile oficiale cu „bataie pentru resurse” nu mi se par credibile.

  4. admin spune:

    Tudor, nu fug de raspundere 🙂 Am evitat sa-ti raspund la intrebare si mi-ai taxat prompt tonul pretios. Nu imi place sa vorbesc doar ca sa ma aflu in treaba si nu vreau sa repet aici ce zice Wikipedia doar ca sa compensez comoditatea unora de a se informa. Pe de alta parte, am stat mai putin de o saptamana in Rwanda, majoritatea timpului pe drumuri si in parcurile nationale, abia la sfarsitul sejurului am vizitat doua memoriale si am aflat niste povesti. Nu sunt expert in problema. De aceea am sugerat ca cei interesati, deci tu, sa citeasca niste articole pentru a avea cu ce sustine discutia.
    Africanii nu au inclinatii native mai mari spre ura si violenta decat alte rase/popoare. Asta nu e opinia mea, ci e deja convingere. Exista insa factori care catalizeaza mai usor spiritul de turma acolo si tragic este ca acest lucru este cultivat si folosit de rauvoitori cinici, dar mult mai bine instruiti decat subiectii pe care ii manipuleaza.
    Factorul principal, fundamental, in opinia mea, este educatia, sau mai bine zis, lipsa ei. Africa se zbate inca intr-o penurie acuta de oameni educati, la toate nivelele, si intr-un nivel relativ al invatamantului, mai ales cel superior. Zonele periferice (nu doar cele rurale, ci si orasele cu potential industrial redus, deci care nu atrag investitia occidentala) nu sunt atractive pentru cei educati, asta antrenand o acutizare a lipsei de personal educat calificat (in domeniul invatamantului, domeniul serviciilor medicale). Populatia urbana lasata de izbeliste e cea mai vulnerabila la manipulare, pe de o parte pentru ca resursele ei de sustenanta sunt limitate (nu pot beneficia nici macar de ratia zilnica a agricultorului sau pastorului) si pe de alta pentru ca e mai usor de adunat grupuri si de instigat. Pe de alta parte, doar instruirea in sine nu este echivalenta cu educatia, iar acest aspect, pe care il consider extrem de important, mi-a fost declamat de africanii insisi, de mai multe ori. In procesul educatiei concura o suma de factori, din care cei informativi sunt doar o parte, insa factorii formativi sunt cei care creaza fundamentele comportamentale si abilitatile de a folosi informatia acumulata intr-un mod constructiv in societate. Mediul familial, mediul social, anturajul, cadrul politic, mecanismele de interactiune sociale specifice contextului in care traiesti, modul in care tutorii se raporteaza la procesul de invatamant si la rolul lor de dascali, gradul de coruptie, disciplina functionarilor, cultul muncii, exemplele tipologice ale celor care au realizat ceva , toate ne educa si ne modeleaza comportamentul…
    In esenta, problema din Rwanda e o manifestare a unui mecanism exersat de umanitate de-a lungul timpului si pe toate meridianele. Invidia si frustrarea unui grup majoritar dar pus in pozitie de inferioritate, care nu vede nici o sansa de atingere a unei pozitii satisfacatoare social si economic decat prin eliminarea fizica a minoritatii asupritoare. Acesta e cadrul perfect pentru propagarea unui mesaj de revolta si ura, cultivand in acelasi timp fratia, apartenenta acestor indivizi frustrati la un grup intelegator si protector.
    Un factor foarte interesant pentru mine, dintre cei care au cultivat acest tip de problema in Rwanda, este politica autoritatii coloniale, belgieni in acest caz, o politica paternalista pe de o parte, o politica de incurajare a segregarii grupurilor pe baze rasiale si etnice pe de alta. “Politica paternalista” inseamna ca africanii au fost considerati incapabili, genetic, sa se auto-organizeze sau sa isi judece propriile interese, iar corolarul acestei idei motiveaza descurajarea africanilor de a studia, de a se instrui. La ce bun, de vreme ce oricum, genetic, nu le ajuta la nimic ? Asta a facut ca la castigarea independentei africanii sa aiba mari probleme in a se auto-guverna, cu atat mai mult cu cat au fost anterior descurajati sa gandeasca, iar cei care stiau sa scrie/citeasca erau o raritate.
    Politica de segregare etnica nu e o inventie belgiana, dar ei au folosit-o in zona lor de control cu multa determinare si cinism. Masuratorile antropologice, declararea tutsilor ca “rasa superioara”, introducerea de carti de identitate cu mentiunea etniei, accesul preferential sau chiar exclusivist al reprezentantilor unei etnii la scolarizare si in pozitiile administrative, toate au fost fermenti ai revoltei celor carora li s-a refuzat metodic sansa. “Divide et impera”, asta e un slogan pe care nici un ocupant nu il uita, niciodata.
    Englezii au fost mai temperati in acest sens, cu abordari mai nuantate, dar problemele din Sri Lanka (conflictul sinhalezilor cu tamilii) si partitia Indiei dupa independenta se datoreaza in parte politicilor coloniale de clasificare a populatiei ocupate pe baza de etnie, rasa, religie, in functie de interesul de moment si de gradul in care un grup era mai favorabil colaborationismului.

  5. Dudian spune:

    Salut. In fata articolului tau, raman mut…totusi am scris si eu unul pe al carui link imi permit sa-l las pentru ce interesati: http://lumeaatreia.blogspot.ro/2011/07/lumini-si-umbre-genocidul-din-rwanda.html . Multumesc

Trimite un comentariu


Warning: Undefined variable $user_ID in /home/xenofon/public_html/wp-content/themes/this-just-in/comments.php on line 67

Connect with Facebook